Avocatul Poporului cere să își exprime opinia pe legile despre drepturile cetățenilor, înaintea adoptării

Avocatul Poporului cere să își exprime opinia pe legile despre drepturile cetățenilor, înaintea adoptării
Publicat: 05/07/2019, 15:58

„La Avocatul Poporului eu mi-aș dori foarte mult, dacă tot ni se cere să intervenim sau, mă rog, să ne spunem punctul de vedere, s-o facem înainte de adoptarea acestor acte normative. (…) Și mi-aș dori să reiau acest lucru și să ne trimită și nouă din timp, să ne putem uita și să spunem un punct de vedere. Pentru că lumea îmi spune dar, dar la Curtea Constituțională, în logica aceasta confruntațională, suntem la bătălie și la război. Eu cred că lucrurile se pot rezolva inclusiv prin amendamente, pe cale legislativă, după aceea. Dar, repet, eu mi-aș dori să intervenim atunci când trebuie și nu post-factum”, a afirmat Renate Weber, joi la TVR 1, potrivit unui comunicat de presă al instituției remis, vineri, MEDIAFAX.

Avocatul Poporului a adăugat că instituția trebuie scoasă din disputele politice și readucerea ei la misiunea inițială, aceea de apărare a drepturilor și libertăților cetățenilor.

„Este total nedrept (…) Peste tot în lume, unde există această instituție de Ombudsman, Ombudsperson, Avocatul Poporului, ea este instituția menită să fie vocea celor fără voce. Sigur că da, îi aperi pe cei care sunt, cumva, în relație de subordonare sau victime ale administrației, care țin de încălcări de drepturi și libertăți fundamentale, dar, pe de altă parte, când spun de vocea celor fără voce, mă refer, evident, la copii, la cei care sunt în centrele unde nu mai au libertate, fie că este vorba de centre de detenție, că sunt închisori, că sunt alte centre, fie că sunt spitalele psihiatrice. Așadar tot ce înseamnă om care este cumva într-o situație în care, de fapt, nu mai poate să se exprime și atunci Avocatul Poporului aici are un rol. Ideea mea de bază este să readucem în ochii opiniei publice înțelegerea și să am eventual acest sprijin, ca Avocatul Poporului să revină la misiunea lui inițială, aceea de a apăra drepturile și libertățile fundamentale. Sigur că asta înseamnă, inclusiv, să încercăm să scoatem instituția din această bătălie politică. Văd acum după referendum, că lumea a spus, majoritar, că și alți actori să aibă dreptul să atace pe motiv de neconstituționalitate. Este o chestiune foarte bună. Adică, eu sunt întrutotul de acord să aibă alții dreptul să facă asta, iar Avocatul Poporului să o facă numai când este vorba despre drepturi și libertăți”, a completat Weber.

Ea a prezentat și strategia de comunicare a Avocatului Poporului, astfel încât publicul să cunoască mai bine rolul pe care îl are instituția.

„Noi suntem o instituție care are un sediu central, dar are, în același timp, 14 birouri teritoriale și 3 centre zonale. Centrele zonale sunt numai pentru locurile de detenție. Colegii mei, care lucrează în aceste birouri, au comunicări la nivel local, doar că asta nu interesează și atunci la nivel central politicienii se fac că nu există. Eu vreau, într-adevăr, să schimbăm lucrurile acestea, eu vreau ca și colegii mei, pentru că Avocatul Poporului are șase adjuncți. Aș dori ca și colegii mei să fie mai prezenți și să găsim diferite formule, pentru ca oameni să știe că există această instituție care este a lor și la care se pot adresa. Pentru că în cazul în care v-aș da cifrele, ați vedea că este vorba de peste 13.000 de sesizări, discuții telefonice, oameni care vin în audiență, petiții primite și sesizări din oficiu din cazurile apărute în presă. Și se fac anchete, Recomandări. Dar trenul care nu întârzie, nu spune o poveste”, a conchis Renate Weber.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de...
I-a turnat zilnic soțului înălbitor în cafea. Ce s-a întâmplat cu bărbatul la scurt timp:...
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie. "În mână, fără...
Descoperirea secolului! Breaking news!
Dovezile găsite acasă la Alexandru Piscan, presupusul spion al rușilor: fotografii și filmări detaliate de...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
UNGURII, la ani lumină de România. Deja nu se mai poate face NIMIC, totul s-a...
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Vulturii și‐au schimbat traseul de migrație pentru a evita războiul din Ucraina
×